Procrastinare: ‘’Nu fă azi ce poți lăsa pe mâine’’

Probabil că vouă, la fel ca și mie, vi s-a întâmplat de multe ori să spuneți: ‘‘Am să [inserați orice activitate care vă este/poate fi de folos]. Am să o fac, da...dar mâine’’. Ei bine cam doar în ultima luna mi-am zis asta de nenumărate ori, ceea ce a rezultat într-o ironie puțin usturătoare. De ce? Fiindcă sarcina pe care o amânam era tocmai să scriu despre amânare, sau mai bine zis, despre procrastinare.

Un cuvânt care poate părea puțin tehnic, dar cu o semnificație ușor de deprins. Înseamnă amânarea unor sarcini, activități, lucruri - a orice, știind că vor urma consecințe negative făcând asta (sau mai bine zis nefăcând).

Evident că psihologia, ca știință având comportamentul uman ca unul dintre principalele obiecte de studiu, și-a asumat sarcina de a descrie și explica fenomenul. Procrastinarea este foarte răspândită. Știm că în jur de 50% spun că procrastinează iar până la 20% pot ajunge să aibă probleme destul de serioase din cauza asta – de aceea a fost abordată de mai multe domenii și subdomenii.

Ok, uneori e firesc să amâni un lucru pentru că ai altceva pe care îl consideri mai important de făcut: ai alte priorități. Însă dacă știi că e nevoie să faci acel lucru, amânarea lui devine o problemă.

În primul rând, pentru că, în mod evident, dacă nu faci lucrul respectiv vor fi consecințe negative. Iar în al doilea rând, procrastinarea în sine devine o problemă fiindcă pot apărea emoții negative intense din cauza ei. Cum se întâmplă asta? Una dintre explicațiile recente sugerează că, mai întâi, procrastinăm fiindcă ne gândim că ne ajută. Spre exemplu, ne putem gândi: ‘’Nu fac astăzi tema fiindcă deja sunt obosit și dacă o fac mâine voi avea mai multă energie și va ieși mai bună’’. Asta, de obicei, nu este neapărat o problemă însă dacă odată cu amânarea avem și alte tendințe de gândire nesănătoasă precum îngrijorarea, este posibil să credem că procrastinarea este de fapt o problemă. Spre exemplu, ne putem gândi că nu avem control asupra ei (‘‘nu voi reuși să mă apuc odată să fac tema aia’’) sau că este un pericol (‘‘dacă tot amân să fac tema nu voi lua notă de trecere’’).

Tot repetând astfel de gânduri apar emoții intense precum anxietatea, obosim și pierdem resurse pe care le-am putea aloca fix pentru ce ne-am dori să facem. Evident că asta va face mult mai dificil să ne apucăm de treabă întreținând, de fapt, procrastinarea. Așadar acest tipar repetitiv de gânduri poate forma un cerc vicios care să întrețină problema și e firesc să ne întrebăm ce strategii am putea adopta pentru a nu lăsa procrastinarea să ajungă să ne afecteze atât de mult.

Motivele pentru care fiecare procrastinează sunt diferite: poate sarcina e prea complicată, poate ni se pare că nu se merită și ar fi mai interesant să facem altceva sau poate nu știm să gestionăm bine timpul: aceștia sunt posibili factori care pot să crească șansele noastre de a procrastina.

Prin urmare, un prim obicei sănătos ar fi să învățăm cum să gestionăm mai bine timpul și să planificăm sarcinile astfel încât să nu avem prea mult de făcut dintr-o dată. Un jurnal sau un program sunt foarte utile, deoarece prin simpla realizare a unui program sporim șansele să facem mai mult din ceea ce ne propunem.

Totodată, dacă totuși procrastinăm, este util să ne dăm seama că o facem fiindcă uneori ne angajăm automat în alte lucruri, altele decât cele pe care ni le-am dori. Prin urmare ar fi util să ne scriem dinainte cum se manifestă la noi procrastinarea (poate stând prea mult pe telefon sau uitându-ne la seriale). Asta crește șansele ca, în momentul în care procrastinăm, să ne dăm seama că o facem.

După ce ne-am dat seama, poate fi util să ne angajăm în ceva ce se numește ‘‘călătorie mentală a timpului’’, adică să ne gândim la ce consecințe negative ar putea să apară în cazul în care vom continua să procrastinăm. Asta ar genera o emoție negativă neplăcută cu rolul de a ne motiva și a ne împinge să ne apucăm de treabă.

Evident că sunt foarte multe strategii pentru a reduce procrastinarea și unele funcționează pentru unii dar nu și pentru alții. Ce este important, totuși, este să realizăm că, pe termen lung, procrastinarea ne va ține departe de ceea ce ar putea fi important pentru noi.

Până la urmă, mai bine mai devreme decât mai târziu.

Referințe:

Cosentino, E., McCarroll, C. J., & Michaelian, K. (2022). Resisting temptation and overcoming procrastination: The roles of mental time travel and metacognition. Phenomenology and the Cognitive Sciences, 21(4), 791-811.

Steel, P. (2007). The nature of procrastination: a meta-analytic and theoretical review of quintessential self-regulatory failure. Psychological bulletin, 133(1), 65.

Fernie, B. A., Bharucha, Z., Nikčević, A. V., Marino, C., & Spada, M. M. (2017). A Metacognitive model of procrastination. Journal of affective disorders, 210, 196-203.