Și tu te simți câteodată singur?

Exemplul de mai sus este un posibil scenariu de viață al unei persoane care a trăit senzația de singurătate provenită întâi din izolare socială și apoi autoperpetuată prin propriile așteptări față de ceilalți.

Această persoană trăiește după anumite convingeri distorsionate despre ce înseamnă să fii parte dintr-un grup, să fii valorizat de un grup și să te simți protejat în cadrul unui grup.

Ceea ce înțelege prin a fi singur este, din nou, un set de convingeri distorsionate, fiindcă de-a lungul timpului a asociat această stare de a fi cu o serie de emoții negative. Când se află într-o situație în care este izolat de ceilalți, se gândește cât de groaznic este că momentan nu are parte de companie. Momentelor scurte de izolare le dă multă importanță, pe când, în realitate, ar fi mai sănătos pentru el să nu le ia atât de în serios.

La fel, când anticipează că va fi singur într-o

situație, devine anxios și începe să facă orice pentru

a evita să ajungă în situația aceea,

sau adoptă o atitudine defensivă,

pentru a nu îi lăsa pe ceilalți să îi

observe teama.

În acest proces, relația lume-gânduri-emoții-comportamente este cea pe care este nevoie să o înțelegem. Singurătatea nu ține strict de ceea ce se întâmplă în exterior, dar nici strict de ceea ce se întâmplă în mintea persoanei. Este o stare care apare în urma interacțiunii unor mai mulți factori, atât ce țin de ceilalți, cât și de noi înșine.

Când o persoană care are predispoziția genetică spre singurătate este izolată de ceilalți, starea de singurătate pe care o trăiește devine o lupă prin care persoana vede și gândește lumea din jurul său. Această lupă nu o lasă să vadă ceea ce este, de fapt, în exterior, ci doar ceea ce este relevant pentru ceea ce simte. Ajunge să creadă că ceea ce vede prin lupă este realitatea: ”Nu sunt apreciat/Nimeni nu mă place/Dacă dispar, nimeni nu va observa”.

O realitate, de altfel, distorsionată, pentru că o astfel de versiune nu este niciodată adevărată în mod obiectiv. Întotdeauna există oportunități de conectare cu ceilalți.

Izolarea socială are la bază diferite comportamente, fie provenite din exterior, fie realizate de către persoana în sine:

• Ceilalți îl îndepărtează pe cel în cauză din diverse motive: aspect fizic, trăsături de personalitate diferite de norma grupului etc.

• Persoana se izolează de ceilalți pe baza unor credințe despre grup și despre sine ca făcând parte din acel grup:

”Sunt niște imbecili toți.”

”Nimeni nu mă place oricum.”

”Am lucruri mai bune de făcut decât să socializez cu ei.”

”Toți mă bârfesc, sunt cea mai slabă persoană din lume.”

• Izolarea are loc din factori externi (cum au fost restricțiile pandemiei Covid-19)

Drept rezultat al izolării sociale, persoana care este îndepărtată poate ajunge să simtă senzația de singurătate, mai ales dacă are și această componentă genetică de a fi sensibilă la ceea ce seamănă cu respingerea sau la scurtele momente de respingere din partea celorlalți, fie că . . .

• Nu face parte din grup;

• Sau face parte din grup.

Această stare de singurătate este un rezultat al modului cum percepe persoana în cauză acțiunile celorlalți sau situațiile în care ajunge.

Poți să te afli într-un grup de persoane și să observi cum unul dintre prietenii tăi se încruntă la ceea ce tocmai ai spus. Dacă ai și vulnerabilitate genetică, este posibil să interpretezi conversația pe care o face cu ceilalți din grup ca fiind intenționată pentru a te respinge pe tine. Interpretezi încruntarea și conversațiile celorlalți ca fiind un indicator că tu ești în plus. Drept urmare, este posibil chiar să nu mai spui nimic și pur și simplu să aștepți ca ieșirea să se încheie ca să te retragi fără să pari ciudat. Ai interpretat o serie de evenimente ca fiind indicatori ai statutului tău de exclus și, drept urmare, te simți singur chiar dacă ai oameni în jurul tău.

Într-un univers paralel, unul în care îți observi gândurile și cum ele pot fi bazate pe anumite erori, poți intepreta încruntarea prietenului tău pur și simplu ca fiind un semn că nu a înțeles ce ai spus. În acest fel, îți sporești șansele de a avea interacțiuni pozitive cu ceilalți și de a te simți conectat cu ei.

În România, singurătatea este una dintre problemele psihologice cele mai răspândite. Acest lucru e cu atât mai important cu cât înțelegem cum afectează sentimentul de singurătate sănătatea fizică și mintală.

O persoană care s-a simțit singură o lungă perioadă de timp (cum ar fi din copilărie, trecând de adolescență și până la vârsta adultă) are mai multe șanse să dezvolte probleme de sănătate fizică. Cum să reținem acest lucru? Simplu. Singurătatea este trăită ca un stres cronic.

Stresul este o stare prin care trece organismul pentru a se adapta la o situație neprevăzută, dificilă, nouă etc. Stresul este o stare de dezechilibru al organismului, cum este febra la răceală. În sine, stresul are rol protectiv, mobilizându-ne spre a acționa în beneficiul și adaptarea noastră, însă atunci când este trăit în mod repetat, organismul este menținut într-o stare dezechilibrată, sistemul imunitar este afectat și problemele de sănătate fizică se pot instala mai ușor.

Ce este de făcut?

În primul rând, fiindcă singurătatea are o componentă genetică, deci anumite evenimente care se întâmplă în viața persoanei o pot face să fie mai sensibilă decât alții față de momentele de izolare de ceilalți, un lucru des ignorat dar foarte important de făcut este să:

• Îți dai seama că ai această predispoziție.

• Când ți-ai dat seama de aceasta, înțelegi că anumite împrejurări care satisfac nevoia altora de conexiune, ție nu îți satisfac destul această nevoie. Dacă cineva se simte conectat cu ceilalți atunci când se află la masă cu prietenii într-un restaurant, dar pe tine te face să te simți singur, este posibil ca această împrejurare să fie insuficientă pentru tine pentru a-ți satisface nevoia de conexiune și apartenență. Posibil ca, pentru tine, o ieșire cu un prieten apropiat în parc sau la un film să fie mai satisfăcătoare.

• Poți să îți dai seama dacă ai sau nu ai această predispoziție genetică uitându-te la cum sunt cei din familia ta, sau observând dacă din copilărie ai simțit singurătate în împrejurări în care alții poate nu s-ar fi simțit singuri.

Ai încredere și dă-ți voie să fii așa cum ești. Crează-ți viața astfel încât să te simți, în primul rând, tu confortabil cu ceea ce îți alegi.

În al doilea rând, chiar dacă ai sau nu ai această predispoziție genetică, uită-te la gândurile tale. Cum sunt ele? Te mențin în starea de singurătate?

• Te gândești des că ceilalți nu te înțeleg?

• Te gândești des că nu faci parte din grupul de la școală/muncă/facultate/ din comunitatea ta?

• Ai des impresia că nu ești în armonie cu ceilalți, că ești neplăcut sau că nu ți s-ar simți lipsa?

Singurătatea poate împinge mintea la multe gânduri distorsionate, care, la fel ca lupa de la începutul articolului, surprind realitatea într-un mod în care aceasta nu este.

Ceilalți te pot înțelege, cât timp le oferi șansa de a o face. Dacă te afli la o ieșire cu un prieten și încerci să îi spui problema prin care ai trecut săptămâna trecută, iar prietenul nu îți răspunde conform așteptărilor (poate te aștepți să reacționeze într-un fel anume), este crucial să alegi să crezi gândurile care te pot ajuta să faci acele lucruri care te apropie de celălalt:

”Nu are sens, mai bine schimb subiectul că oricum nu mă va înțelege.”

versus

”Hai să îi explic altfel și să îi zic ce aș avea nevoie din partea lui ca să îl ajut să înțeleagă problema prin care trec.”

În final, să vorbim despre ce putem face noi pentru cei care se simt singuri.

Vă invităm, în acest scop, să împărtășiți ideile voastre cu toți din comunitatea Psyrom.

Răspunsurile voastre vor fi distribuite pe paginile noastre de facebook și de instagram. Mulțumim pentru implicare!

Referințe:

1. Cacioppo, J., Singurătate. Natura umană și nevoia de conexiune socială., editura Vellant, 2018;

2. Socially isolated children 20 years later: risk of cardiovascular disease - PubMed (nih.gov)

3. Loneliness is a unique predictor of age-related differences in systolic blood pressure - PubMed (nih.gov)

4. Day-to-day dynamics of experience--cortisol associations in a population-based sample of older adults - PubMed (nih.gov)

5. The clinical significance of loneliness: a literature review - PubMed (nih.gov)

6. Social relationships and health - PubMed (nih.gov)

7. Interventions to reduce social isolation and loneliness among older people: an integrative review - PubMed (nih.gov)

8. Loneliness, Social Isolation, and Cardiovascular Health - PubMed (nih.gov)

9. Social isolation and its impact on child and adolescent development: a systematic review - PubMed (nih.gov)

10. The effects of social deprivation on adolescent development and mental health - PubMed (nih.gov)

11. Early life stress and perceived social isolation influence how children use value information to guide behavior - PubMed (nih.gov)